Mereu Aproape - în amintirea lui Sofroniei Gheorghe

A plouat cum n-am mai întâlnit vreodată într-o ieșire de weekend la munte. Am fost cu Arcul Carpatin la Trofeul Pro-Mont al Ștafetei Munților; s-a parcurs doar jumătate din raidul montan din cauza vremii. La munte cu oamenii potriviți, însă, te poți bucura indiferent de frig sau ceață: ne-a găsit noaptea adăpostiți sub un cort pavilion, cântând însuflețiți cum ne-ndruma chitara – cântece de munte. Foc de tabără nu s-a putut face, dar ne-am păstrat dreptul la cântarea de după traseu… până să ne ia vântul cortul pe sus, pe la ora 11 noaptea. Era aproape 4 august. Câțiva entuziaști au străbătut pajiștea ascunsă-n ceață ca să se-alăture cântării din corturile militare – oricât de aprig ar fi suflat vântul, corturile astea rezistă! Majoritatea am ales însă căldura sacilor de dormit, unde ne-am retras ascultând muzica din depărtare. N-am adormit; cântam și noi cu ei, de la adăpost. Auzeam și ploaia, vântul, ropotul și vâjul și mă gândeam că-i deja 4 august, că parcă tot cerul hohotește-n plâns – în amintirea lui Sofroniei Gheorghe. Ar fi împlinit 56 de ani.
 
 
Însă Gică era un om mai degrabă însorit. Din tot acest peisaj, cântecele de munte erau cele ce-mi aminteau de el. Era sprinten, hotărât, agil în escaladă. Un om bun, inimos. Cu verdele pădurii în privire, ochea orișice vârf din depărtare; ne putea povesti despre fiecare. El a fost și președintele Asociației Ecologice “Arcul Carpatin”. Ne-a învățat pe mulți cum să pășim în drumeție, cum să nu ne temem de-nălțimi, ci să urcăm cu încredere în escaladă, cum să respectăm muntele, să-i păstrăm potecile curate, cum să-ntâmpinăm orice drumeț în traseu, să-i dăm măcar un “Bună ziua!” pentrua a-i înlesni înaintarea. Și-i mulțumim.
 
Marți, 26 martie 2019: de-atunci nu mai e Gică cu noi, decât în amintire. Pe 12 mai, într-o duminică, Arcul și-a strâns membrii și am decisi împreună ce-ar fi de făcut. Am votat ca noul președinte să fie Sofroniei George Cristian. Mi-l imaginez pe Gică zâmbind, c-un licăr umed în colțulrile ochilor, așa cum privea când era mândru de copiii săi. Arcul Carpatin își continuă drumul, iar Gică ne va fi mereu aproape: pe potecile de munte, prin toate amintirile-mpreuna, prin tot ce ne-a-nvățat cu dedicare.
 
Maria Bianca Stoicescu