“Arcașii” la Malăiești

 
        Tălpile ne mănâcă și așa că am decis: “ Plecăm în Piatra Craiului” . Sunăm la cabană șiiii ghinion nu mai au locuri libere până în martie.  Supărați căutam altă locație și bucurie mare: sunt locuri în cabana Mălăiești. Aflăm că vor veni și prieteni din Brașov cei din Clubul de Turism și Protecția Naturii Cocoșul de Munte.
        Ne pregătim rucsacii. Totul e gata . A venit și ziua de vineri. Incărcăm în mașină bagajele noastre și ale copiilor ( ei vor veni mâine după examene. Ce să-i faci e încă sesiune. Trenul îi vor aduce până la Bușteni apoi pe jos până la mașină unde rucsacii îi așteaptă cuminți). Gata, am plecat. În mașină suntem doar noi Gică Ligia și Bety. Ne bucurăm de lumina soarelui care ne îndeamnă la drum. În Ploiești la benzinărie ne întâlnim cu Cătălin, Mirică și Patrick. Facem o mica pauză de cafea și iar la drum. Muntele își arată frumusețea în fața noastră și ne găbim spre Cabana Gura Diham. Am ajuns. Aici îi intâlnim pe cei din Vâlcea Sorin și Lavinia. Ne pupăm , ne îmbățișăm, ne echipăm și hai la drum, dar nu înainte de poza de început.
      O luăm cu elan prin dreapta cabanei panta la picior. Urcăm pe marcaj dar panta ne cam ia suflul. De la Cabana Gura Dihamului (987 m) poteca se îndreaptă către N-NV, urcând de-a lungul coamei ce desparte V. Cerbului (stânga) de V. Seacă a Baiului (dreapta). După cca. 20 min de urcuş ajungem la o ramificaţie de drumuri, lăsăm în stânga poteca marcată cu bandă roşie ce urcă spre Poiana Izvoarelor și continuăm spre dreapta urcând uşor prin câteva poieniţe şi peste numeroase izvoare. Lăsăm la dreapta Valea Seacă a Baiului şi Culmea Clăbucetul Baiului. Urcând continuu, poteca iese în golul Culmii Dihamului, la o răscruce de drumuri,unul  spre Poiana Izvoarelor celălalt spre Predeal. Traseul nostru continuă înainte și curând apare Cabana Diham, iar în spatele acesteia Vf. Măgura Cenuşie.
      Mama Oara ne servește un ceai cu rom, ne tragem sufletul și pornim pe Glăjărie spre Mălăiești. Cei mai tineri prind viteză în coborâre spre Glăjărie. Eu bătrînește ( fac greșeala să nu îmi leg genunchiul în fașa elastică) cu chiu cu vai ajung și eu la izvor. Cătălin, Sorin, Lavinia au așteptat ceva să ajungem și noi “Moșii”. Gică și Bety încarcă bidoanele cu apă, mâncăm câte un baton cu cereale, puțină glucoză și pornim iar la drum.  Genunchiul îmi dă bătăi de cap în urcare,rucsacul e din ce în ce mai greu, dar cu ajutorul celor de lângă mine ajungem cu lanternele pe frunte pe înserat în cabană.
       Masa e gata, ceaiul cald ne așteaptă. Bucuria pune stăpînire pe noi făcând să uităm de greutatea urcușului. Ne cazăm și ne facem planul pentru mâine. În cameră Gică și Sorin scot colțarii din rucsac și îi pregătesc pentru mâine. Dimineață vor să atace Hornul Mare al Mălăieștilor. În rîsete și voie bună somnul vine pâș, pâș și ne duce in lumea viselor.
      Vine dimineața. Ne îmbrăcăm și coborăm la masă. Aici ne întâlnim cu o echipă formată din trei membrii Cătălin Ilie, George Consu și o colegă gata echipați care au aceeași destinație Hornul Mare al Mălăieștior Cabana Omu. Măncăm, pregătim  rucsacii, echipamentul facem poza de plecare și îi urmărim pe cei patru temerari ai noștri Gică, Cătălin, Bety și Sorin cum se avântă prin zăpadă spre Hornuri. Cu Mirică, Lavinia și Patrick îi urmărim de la geamul camerei noastre cu binoclu cum urcă. Gata nu-i mai vedem. Acum sunt doar ei și zăpada, vântul si ceața.
      Apar rând pe rând cei de la Cocoșul de Munte. Zgomotos ne salutăm, ne îmbrățișăm, bem câte un vin fiert și depanăm amintiri. Cu Levi și Mirică ne hotărâm să plecăm înaintea colegilor noștri. Ne echipăm, luăm aparatul foto pentru a imortaliza întâlnirea și plecăm. Cu sufletul la gură îi căutăm din priviri și așteptăm să - i zărim în zare. “Uiteiiiiii” strigătul de bucurie scăpat de Levente ne face să chiuim. Au reușit. Îi pozăm și pornim alături de ei spre cabană. Sunt  toți sănătoși și bucuroși de reușită. Cea mai fericită este însă Bety. Este prima oară când pune colțarii pe picior și urcă iarna pe gheață.
     Așteptăm cu nerăbdare relatarea traseului. Aflăm că vântul le-a creeat ceva probleme ( unii au fost dărâmați la propriu de el – o rafală o pune pe Bety la pământ), ceața nu i-a lăsat sa vadă priveliștea înconjurătoare, sus ancorați în bețele de schi au imortalizat reușita, iar apoi au pornit la drum spre cabană. Mă uit cu oarecare invidie la sora mea care a reușit un traseu frumos, mă bucur pentru ea și admirăm pozele făcute. După ce se dezechipează vin la masă, unde ciorbița caldă făcută la cabană este bine meritată urmată de un vin fiert  . După o tură prin ploaie și ninsoare seara pe la ora șapte apar și întârziații Ana, Cristi și restul cocoșeilor care au lăsat mașinile la Uzina electrică urcând pieptiș coama dintre Văile Glăjăriei și Mălăiești .
       Mai dăm un atac pe la punga cu mîncare, apoi cântecele de chitară pun stăpânire pe liniștea cabanei.Voia bună și muzica ne țin în sala de mese până spre dimineață.
        Dormim câteva ore, dar gândul că mașina este în Gura Diham ne amintește că avem drum lung la întoarcere. Ne facem bagajele, luăm încă o mică masă și ne pregătim de drum. Vântul și ploaia din ziua trecută a  transformat poteca în patinoar. Genunchiul e încă supărat pe mine așa că hotărâm să cobor cu colțarii pe boncac. La bancuță ne tragem sufletul, admirăm de la Belvedere peisajul care ne încântă ochiul și inima, apoi hai iar la drum.  Ajung cu bine la apă unde ne refacem provizile și hai să urcăm. Greu, dar nu mai greu ca vineri urc și îi ajung la Diham pe cei tineri. După un ceai la Mama Oara plecăm spre mașină. Coborârea este plăcută, dar zăpada de vineri nu mai este. Ajungem la mașină, lăsăm rucsacii în porbagaj,  mâncăm câte o ciorbă de burtă, poza finală de grup, ne luăm rămas bun și la drum spre casă. Momentele petrecute cu prietenii, peisajele minunate care în această ieșire ne-au însoțit peste tot, muzica bună, noile prietenii legate ne vor însoți catre casă, dar ne vor umple mult timp mintea.